Adrian Mazilu s-a operat. Vândut de Gică Hagi în Premier League, fotbalistul a suferit o intervenție chirurgicală: prima reacție a tânărului jucător român

Adrian Mazilu s-a operat. Vândut de Gică Hagi în Premier League, fotbalistul a suferit o intervenție chirurgicală: prima reacție a tânărului jucător român
SURSĂ Sportpictures
  • Publicat:

Adrian Mazilu, fotbalist pe care Gică Hagi l-a vândut în Premier League, s-a operat recent. Acesta a suferit o intervenție chirurgicală și a oferit deja prima reacție, prin intermediul rețelelor de socializare.

Reamintim că tânărul fotbalist a fost transferat de Brighton, de la Farul Constanța, în schimbul sumei de trei milioane de euro, dar nu a apucat să debuteze la prima echipă a „Pescărușilor”.

Adrian Mazilu, la prima intervenție chirurgicală din carieră

Adrian Mazilu, fotbalist pe care Gică Hagi l-a vândut în Premier League, s-a operat recent. Acesta a suferit o intervenție chirurgicală și a oferit deja prima reacție, prin intermediul rețelelor de socializare.

Reamintim că tânărul fotbalist a fost transferat de Brighton, de la Farul Constanța, în schimbul sumei de trei milioane de euro, dar nu a apucat să debuteze la prima echipă a „Pescărușilor”. Acesta a ajuns în Anglia în iarnă, dar nu a reușit încă să se adapteze. În aceste condiții, Adrian Mazilu a fost împrumutat de Brighton în Olanda, la Vitesse Arnhem, unde a jucat doar în patru partide, iar ulterior a ajuns la echipa secundă a lui Brighton.

Fotbalistul în vârstă de 19 ani s-a accidentat recent și a fost supus unei intervenții chirurgicale, prima din carieră, așa cum a relatat prin intermediul contului personal de Instagram.

„Astăzi am suferit prima mea intervenție chirurgicală din carieră, sper să fie și ultima! Doamne ajută să-mi revin cât mai repede și să mă bucur din nou de fotbal!”, a scris Adrian Mazilu, pe contul personal de Instagram.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Adrian Mazilu (@adimazilu10)

Adrian Mazilu mai are contract cu Brighton până în 2028 

Chiar dacă încă nu a reușit să se impună la prima echipă a celor de la Brighton, timpul nu este pierdut pentru fotbalistul în vârstă de 19 ani, care mai are contract cu „Pescărușii” până în luna iulie a anului 2028.

Până să fie vândut de Farul, Adrian Mazilu a evoluat în 46 de partide pentru trupa antrenată de Gheorghe Hagi, în care a marcat nouă goluri și a furnizat patru pase decisive.

Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Adrian Mazilu este cotat în momentul de față la suma de 2.5 milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ÎN SFÂRȘIT, Diandra a recunoscut ce a făcut cu Andrei în baie, la Insula iubirii! Au fost sau nu intimi? Bruneta nu a mai suportat vorbele din online și a povestit TOT ce a făcut la Insula iubirii
ÎN SFÂRȘIT, Diandra a recunoscut ce a făcut cu Andrei în baie, la Insula iubirii! Au fost sau nu intimi?…
Ion Crăciunescu: ”Tu nu cădeai? Am fluierat la faulturi la tine de mi s-a urât”. Ilie Dumitrescu, replică pe loc
Ion Crăciunescu: ”Tu nu cădeai? Am fluierat la faulturi la tine de mi s-a urât”. Ilie Dumitrescu, replică pe loc
Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna octombrie! Anunțul care îi vizează pe toți seniorii
Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna octombrie! Anunțul care îi vizează pe toți seniorii
Gafa comisă de Joan Laporta la inaugurarea Barca Academy Romania!
Gafa comisă de Joan Laporta la inaugurarea Barca Academy Romania!
Un nou transfer spectaculos la FCSB pentru titlu şi Europa League? MM Stoica a pus ochii pe starul rivalei: ”E ca un maratonist care ştie fotbal. Nu înţelegi ce joacă. Pe noi ne-a omorât!” | VIDEO EXCLUSIV
Un nou transfer spectaculos la FCSB pentru titlu şi Europa League? MM Stoica a pus ochii pe starul rivalei: ”E…
Cum arăta Daniela Gyorfi înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o acum! Imaginile cu artista de care nimeni nu-și mai aduce aminte
Cum arăta Daniela Gyorfi înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o acum! Imaginile cu artista de care nimeni nu-și…
Andra, scandal după un concert. S-a enervat și s-a certat cu un fan. Ce a putut să spună despre Delia
Andra, scandal după un concert. S-a enervat și s-a certat cu un fan. Ce a putut să spună despre Delia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Aseară m-am bătut pentru o fată!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Aseară m-am bătut pentru o fată!
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Apa a ajuns mai scumpă decât berea. Care sunt preţurile în magazine, după majorările pe bandă rulantă din ultimii ani
Dracula A EXISTAT cu adevărat! Arheologii au găsit DOVADA absolută
Dracula A EXISTAT cu adevărat! Arheologii au găsit DOVADA absolută
Leonard Doroftei a rupt tăcerea despre relaţia cu un celebru interlop român: M-a primit în casa lui, m-a învăţat asta!
Leonard Doroftei a rupt tăcerea despre relaţia cu un celebru interlop român: M-a primit în casa lui, m-a învăţat asta!
Lovitură dură pentru emisiunea MasterChef! Fanii s-au săturat de Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu și au REACȚIONAT
Lovitură dură pentru emisiunea MasterChef! Fanii s-au săturat de Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu și au REACȚIONAT
Se schimbă buletinele! Statele UE, obligate să elibereze cărțile de identitate
Se schimbă buletinele! Statele UE, obligate să elibereze cărțile de identitate
„Îmi vine să plâng! Aici vreau să mor!” Florin Piersic, cu ochii plini de lacrimi, mărturisiri emoționante despre starea de sănătate
„Îmi vine să plâng! Aici vreau să mor!” Florin Piersic, cu ochii plini de lacrimi, mărturisiri emoționante despre starea de…
A MURIT! Oana Roman, răpusă de durere
A MURIT! Oana Roman, răpusă de durere
Cum se realizează un joc video pe timp de război?
Cum se realizează un joc video pe timp de război?
Mingea îţi va simţi lipsa - Lionel Messi îi aduce un omagiu „fenomenului” Andres Iniesta
Mingea îţi va simţi lipsa - Lionel Messi îi aduce un omagiu „fenomenului” Andres Iniesta
Cum se circulă în sensul giratoriu cu 3 benzi? Doar o singură bandă are prioritate
Cum se circulă în sensul giratoriu cu 3 benzi? Doar o singură bandă are prioritate
Ce vedetă a prins buchetul de flori la nunta Monicăi Bîrlădeanu. Nu e vorba despre Andreea Raicu, deși și l-a dorit
Ce vedetă a prins buchetul de flori la nunta Monicăi Bîrlădeanu. Nu e vorba despre Andreea Raicu, deși și l-a…
×